Bun ramas de bun venit!

   Am renuntat de ceva vreme sa imi fac planuri. Viata mi le-a rasturnat pe majoritatea si mi-a pus in fata altele mult mai eficiente si mai sclipitoare. Si atunci singurul plan e sa cred in visele mele!

   M-am gandit zile intregi daca 2009 merita un bilant. Era normal sa trag niste concluzii. Insa am asteptat frumos, ca pentru orice musafir venit in viata mea (365 de zile, a poposit suficient cat sa ne cunoastem bine), sa iasa pe usa si abia apoi sa imi spun parerea. Nu cred ca e corect sa fac comparatie, deoarece fiecare „musafir ” de genul asta vine de pe o alta ulita si poarta altfel de straie. 2009 a fost unul intelept. N-a avut ochelari sau carti subrat, insa a avut pilde si proverbe ce le-am simtit alergand odata cu mine, prin timp. A fost profesor dur, cu lectii putine insa, dar valoroase.

   Am jucat cartea prieteniei pana la ultima fila. Am invatat sa fac diferenta intre simulare si realitate. Intre ipocriti si sinceri, intre snobi si oameni realizati. Am invatat ce e omenia, si ca desi cei mai multi te lovesc cu insulte si defaimari, cand esti OM, asta e confirmarea faptului ca ai un caracter mare si bland („Copiii pietre nu arunca decat in pomii roditori”). Am indurat umilinte, probabil ca sa imi cunosc limita suportabilitatii. Am aflat-o. Am indurat insulte, ca sa aflu cat pot sa tac. Pot mult (daca nu imi pasa). Am inghitit cateva lingurite de snobism, ca sa imi dau seama ca ce am  e real, nu e intr-un vis. E palpabil si e pe munca mea. Si a venit timpul sa imi spun si eu lectia invatata. Si atunci, la ultimul examen, am invatat de fapt ce e prietenia.

   Am garantat in fata cerului senin si albastru o dragoste care sa raspandeasca in jur bucurie. N-am garantat pentru o bucurie falsa, cum s-a dovedit a fi. Si acum inca mai avem mana intinsa, ca gir, in fata albastrului infinit. Toata viata o sa ramana asa, intinsa. Numai ca cineva ne da cu rigla in palma. Cand or obosi de atata ura, s-or apuca sa bea cupa intelepciunii. Sper!

   Am inchis o usa ca sa nu mai aud minciuni si laude efemere, si am deschis un geam. Prin el a patruns muzica. O muzica plina de dragoste, in toate formele ei. Cea mai importanta voce, care se aude si azi...e prietenia (pana la urma cred ca am trecut si la audiobook, sa fiu sigura ca inteleg bine cartea asta a prieteniei). Si asa am descoperit adevarata ei valoare.

   Cand a iesit pe usa, 2009 mi-a tras cu ochiul si mi-a zis ca unele persoane o sa ramana toata viata niste „personaje”. Li se dau sanse sa devina persoane, dar le risipesc pe motiv ca is prea putine. Mi-a spus sa intind mana spre „personaje” doar daca ma striga, dar si atunci, sa pasesc numai dupa ce sunt sigura ca au inima plina de iubire, nu de mandrie desarta.

   A iesit 2009, si i-a zambit lui 2010 care tocmai intra. Semn ca, sunt pe maini bune!

 

 

Snob de vita nobila

   Urasc prostia, snobismul si minciuna. Sunt trei zale dintr-un lant greu. Pe astea nu le pot tolera. Fata de altele mai am intelegere, dar astea sunt de grad zero pentru mine.

    O vreme m-am ocupat indeaproape cu educarea prostilor. Am crezut ca intra in scopurile nobile ale acestei lumi. Si eradicarea snobismului am incercat-o. Dar e o lupta ce se da intr-un teren aparte.  Daca nu esti prost n-ai cum sa lupti de la egal la egal. Daca nu minti nu poti invinge un om ce o face cu o placere iesita din comun.

   Unii traiesc ca sa minta. Si mint ca sa fie fericiti. Si ca fericirea lor, care in mod normal nu intereseaza decat 2-3 pseudoapropiati, sa fie completa o urca pe piedetal de snobism.

   Oamenii ce traiesc normal si natural, acceptand ceea ce sunt pe deplin, sunt tot mai rari. Ii verifici ca pe paharele de cristal. Le atingi si apoi asculti cat e de lung sunetul. Ii asculti si vezi cat de mult dureaza pana se contrazic. De obicei, prostii o fac in maxim 2 zile. Snobismul urla din ei la intervale regulate, nu cumva sa uite cineva, cine sunt ei. Si n-au citit in nici o carte, ca atunci cand devi cunoscut gratie unor fapte marete, nu se sterg in timp scurt. Raman mult si bine in constiinta semenilor. Dar stiu ei ce-i aia?...

  De fiecare data cand se uita in oglinda constiintei in loc de coama bogata a unui leu vad blana lucioasa si alunecoasa a pisicii, iar curajul ala ce il afiseaza, e de fapt un mieunat strident pe clapele inalte ale vietii. Acolo unde se cred deja stapani, dar de fapt, nu rezista la altitudinea acea, ca nu au suficienti neuroni sa respire idei atat de rarefiate si stilate. In oglinda constiintei ei pierd intotdeauna meciul. Si desi il trec sub tacere, toti stim ca in sufletul lor ploua mereu cu dezamagire...

   Mai rau e cand vine frigul si ingheata acolo dezamagirea... Nu exista minciuni care sa topeasca gheata de acolo, doar adevarul, iubirea, sinceritatea, rabdarea si mai ales modestia...au sansa aceasta.

  

 

  

  

Suflet sau ratiune?

   Rar se intampla ca ambele sa aiba acelasi raspuns la unica intrebare.Si atunci ce alegi? Sa simti si sa mergi legat la ochi urmand doar o carare sentimentala? Sau sa mergi cu ochii larg deschisi pe autostrada ratiunii, cu viteza maxima? Cararea din labirintul sentimental e lina, dulce si nu are colturi ascutite, te lovesti doar de curbe...mai stranse sau mai largi, depinde cum e sentimentul de fierbinte. Ratiunea goneste pe autostrada sigura pe ce stie, doar e ratiune, logica si reala. Palpabila, insa dura la atingere. Pe carare poti zabovi in voie, poti pasi pe iarba de alaturi, poti sa iesi in decor si mai apoi sa reiei iar drumul. Pe strada simti asfaltul tare sub picioare, stapanitor in voie si convins, ai voie doar strict inainte.

   Eh, dar cand se aliniaza clipa si locul potrivit, ai doar o secunda si un singur drum...de ales.Nu poti sta cu un picior pe carare si cu unu pe strada. Nu poti sari de pe una pe alta si nici nu le poti cuprinde in brate pe amandoua, ca se zbat si se bat parte-n parte. Si atunci, cand e momentul si se aprinde scanteia, poti doar sa ii dai ratiunea in grija, sentimentului, iar simtirea sa o pui sa curete luna si bec lentila gandirii.

   Nu le poti alatura, nu le poti exclude. Merg impreuna doar impletite in trei. A treia e vointa, puterea vointei.

   Daca vrei sa fie soare, trebuie sa ii simti razele cum iti mangaie cald fata si sa il vezi sus pe cer cum iti zambeste, chiar daca ploua sau ninge. Si intr-o clipa o sa fie acolo.

   Aleg cu sufletul, daca vrea, topeste si asfaltul!

  

Parelnic si vremelnic

  Atat de mult ne jucam cu aparentele incat uitam caracteristica lor de baza: sunt inselatoare!

  Pictam pe toate zidurile de care ne inconjuram diverse figuri si masti, in speranta ca cei care trec si le privesc inclina capul in fata noastra. De unde atata dorinta de marire, greu de explicat. Stam in spatele zidurilor si ne privim incantati povestea a ceea ce vrem sa aratam ca suntem. Daca tu oferi o imagine falsa, bucuria ce o simti cand ceilalti o admira e praful de pe jos. Nu poti cumpara o paine cu bani falsi. Cum nu poti cu un pseudosuflet sa iubesti cu adevarat.

  Degeaba zidurile ce le afiseaza in lume sunt frumos decorate caci daca intinzi mana sa le simti frumusetea, dispar ca un fum, se duc  tot mai departe de tine. Oricat ai incerca sa le atingi, isi spun parca ca trebuie admirate numai de la departare. Niciodata nu o sa ai sansa sa intri intr-un astfel de castel strajuit de asa ziduri, deoarece inauntru e gol. Cel mult poate un pumn de vise desarte. Maretia la care te-ai fi asteptat e doar un egoism si un orgoliu prostesc ce functioneaza pe post de proiector. Proiecteaza vise in afara, vise inutile care nu pot umple sufletul celui ce se imbraca in aparente stralucitoare.  Nu mai au loc realitatile si sentimentele pure de egoism si orgoliu. Ori e sufletul prea mic, ori sunt ele prea mari.

  De ce o fi atat de important sa fii sus pe piedestal si cineva sa iti aduca osanale? De ce trebuie sa te faci interesant, cand ai putea fii doar TU?E vai de steaua care cade din al noualea cer... Oricate perne de puf si nori de un alb pur ai vara sub tine, nu te inalta...niciodata asa de frumos ca modestia si sinceritatea.

  Daca aparentele inseala totusi rafinat si cazi in capcana de a le crede, exista intotdeauna un nod care se desface si rupe vraja. Amagirea ca ai crezut in ele e mai putin dureroasa, decat deceptia celui ce le iteste. La fiecare nod care se frange are confirmarea ca e...nimeni, sau cineva care nu valoreaza nimic in prorpia-i viata. Unii niciodata nu au curajul sa isi asume ceea ce sunt! Prefera gustul amar al inselatoriei!

  In aparenta esti un om mare, cu un caracter de mari dimensiuni, dar in realitate sfarsesti prin a fi un om mic.

My „M”

Minune poate nemeritata, marea in care ma pierd, miracolul din fiecare zi, masca ce ma ascunde cand mi-e frica, mierea ce-mi indulceste ziua trista, munte ce ma indeamna sa urc mai sus, motivul de a exista,  mana ce ma tine la suprafata, magia zilelor fara soare, melodia ce m-a indeamna sa continui, mangaiere lina atunci cand sufletul doare , muza ce imi inspira alegerile, meleag drag – taram de vis , mireasma fina ce ma impresoara pentru o vesnicie...

Happy day my M.

 

Un suras, o dimineata, o viata

 De ce sa pierzi o zi cand poti sa o castigi?  Ca sa o pierzi, trebuie s-o pivesti doar cum trece, s-o castigi insa, trebuie s-o privesti zambind. De-am invata bine lectia zambetului, am stii ca purtat in suflet deschide usile adanc ferecate. Noi insa il purtam superficial in varful buzelor si asteptam complezenta sa ne aduca langa suflet prieteni adevarati. N-ai sa-i vezi! N-ai sa-i simti langa tine cand aluneci pe balustrada!

  Asteptam sa vina o zi speciala, ca sa purtam un zambet cald. Nici in cele mai crunte zile nu scoatem la iveala surasul cuceritoate. Punem intai la treaba mandria, apoi aroganta, indiferenta...si cand toate astea se retrag infrante, ne resemnam. Si cand te gandesti ca un zambet sagalnic ar dezarma un intreg front de lupta, intr-o secunda doar!

 Fiecare inceput e frumos, fiecare dimineata are sansa ei sa fie sarutata de soare. I-o fura doar graba. Ne trezim, sarim in haine si alergam. Haine sub care ascundem ce simtim de fapt. Intr-o zi luam un tricou mohorat, in alta niste jeansi dezamagiti deja, daca ne simtim prea vulnerabili, un pulover tricotat din nepasare e alesul. Bocancii bine imblaniti cu orgoliu sau poate o geaca impermeabila brodata cu lamentari sunt intotdeauna in top si la indemana.

 Ne imbracam si cu sansa inceputului in mana alergam. O graba inutila care doar transforma tot ce e in jur intr-o singura culoare: gri dezolant. Cand insa o iei la pas, chiar daca e rapita sansa unei dimineti cu soare, o poti gasi in minunile vii ce iti insotesc pasii. Pasi domoli care impart in jur lumina, candoare, iubire invelita in zambete mici. Timpul zboara atat de repede cat ii dezlegam noi sfoara! Fara noi ar sta monoton in acelasi loc...

 Si bucuria are pantaloni comozi. Veselia are chiar rochii de gala. Generozitatea are adidasi fara siret, iar entuziasmul se poarta in camasi colorate. Toate astea au accesorii...zambete de milioane!!!

 In hainele cui sari in dimineata asta? Spre ce zari pornesti? Cat de repede insa?

 

Inventar la sentimente

 Sunt 2-3 strazi mari in viata pe care nu poti pasi daca nu faci un inventar al convingerilor inainte. Numai ca niciodata nu o sa le gasesti pe rafturi asezate in ordine. Sentimentele mereu alearga si zburda pe langa tine, plutesc, roiesc si tremura in jurul tau. Ca sa poti sa le atingi si pret de o secunda sa le tii in mana pentru a le analiza, trebuie sa te uiti adanc in ochii constiintei tale. 

 Se nasc  ca stelele, din sclipiri de speranta, iar cand nu mai au stralucire coboara usor si se aseaza in amintiri... Nu le poti invata din carti si nici nu le poti tine cu forta in jurul tau. Poti doar sa le tii mai aproape sau mai departe de sufletul tau.  

 Si atunci cand faci inventarul, vocea interioara e taisul care merge adanc si dureros, taie sforile si trimite departe, in negura uitarii, sentimentele ce te dor. Si bunatatea doare, si modestia,  dragostea cel mai rau dintre toate.  Dezamagirea e gustul amar ce te cuprinde atunci cand ceva doare.

 Dezamagit de prieteni, de fapte, de lumea ce te inconjoara, pui capul in pamant si promiti ca nu te mai urnesti spre iluzii desarte. Dar in cea mai adanca dezamagire salasluieste  secretul elanului de a merge mai departe. Abia atunci rasuna glasul vocii interioare. Glasul ei suna mereu a speranta si convingere. Credinta ca data viitoare iti tii la inaltime sentimentele, sa nu mai poate fi atinse atat de usor. 

 Indiferenta si ignoranta sunt mici de inaltime. Desi umbla mereu cu scara dupa ele, sa ajunga sa atinga idealuri blande, cad mereu. Si atarna atat de greu in sufletul celui ce le poarta, incat bate pasul pe loc, inchipuindu-si de fapt ca alearga intr-o lume de vis.

 Inaltimea la care roiesc  sentimentele o stabilim noi. Si tine strict de inteligenta, de puterea de sacrificiu si de experienta dobandita din dezamagiri. Ce nu te omoara, te face mai puternic!

 Atunci cand isi pierd stralucirea si isi gasesc locul in amintire, trebuie sa te asiguri ca s-au stins. Daca raman intr-o incandescenta slaba, exista riscul sa te arda ori de cate ori te plimbi pe strada cu amintiri...