Niciodata nu apare pe acelasi traseu. Cert e insa ca periodic se deschide cutia Pandorei. Nici mai des si nici mai rar decat e nevoie. ..o data pe an si bine. Seamana cu o zi a corigentelor , in care inveti tot ce ai ocolit un an intreg.
Intai simti gustul amar a ceea ce se duce. E ceva ce iti aluneca printre degete si oricat ai strange pumnul, se scurge implacabil. Ai senzatia ca iti scapa esenta a ceea ce esti, ca se imputineaza cu fiecare an ce trece. Insa, intotdeauna acolo unde ceva se termina, incepe altceva. Incepe o alta lectie, dar profesorul dur e acelasi. Nu se da schimbat, ca doar e viata!!!
Dar pana sa apuci sa tanjesti dupa ce pleaca, te copleseste ce vine. Vine un nou inceput, o noua etapa, un nou munte de urcat, o alta senzatie de incercat. Nu conteaza cat de mult escaladezi, important e ca fix peste un an sa ai langa tine aceiasi oameni, aceiasi care de fiecare data isi intind mainile spre tine si astfel fac podul ce te trece spre nou. E de ajuns sa te gandesti la ei, si le simti mana pe umar incurajandu-te sa fi mai bun decat ai fost ultima data.
Vine o zi plina de surprize ce te initiaza spre noi biruinte. O singura zi pe an poti atinge cerul cu mana si e de ajuns ca sa nu uiti ca albastrul e infinit ca si dragostea, prietenia sincera si speranta...!
Nou si vechi in acelasi timp, aceleasi zile se succed, la fel se numesc si in aceeasi ordine, tu esti insa ineditul fiecarei zile...
P.S. Cadourile care au in compozitie dragoste sunt cele mai minunate dintre toate cele ce mi-au trecut pragul sufletului!
