Ma reindragostesc de fiecare zi!

Ne ingrijoram atat de mult ca aerul e din ce in ce mai poluat. Si apa. Si atat de rar realizam ca dragostea e la fel de vitala. Dar o inghesuim in cel mai indepartat ungher al vietii insa avem asteptari colosale de la ea.

Am incercat diverse formule de viata, unele mai reusite, altele esecuri incontestabile. Oricat ai incerca sa combini ingrediente pentru un parfum care sa iti faca fiecare zi extraordinara e insuficient. Ceea ce lipseste e lucrul de maxima importanta caruia ii acordam minimum de atentie. Se numeste dragoste si vine de nicaieri, sta plapanda si asteapta sa ii vina randul, insa mereu o aruncam la coada sirului de solutii.

Si intr-o clipa m-am razgandit. Degeaba ma straduiesc ceas de ceas sa fac placuta o zi banala sau infernala. N-o sa reusesc niciodata. Ce-ar fi sa incerc sa ma las sedusa si sa ma indragostesc. La prima vedere, la prima impresie sau daca nu la ultimul ceas. Mi-am propus sa iubesc fiecare zi care vine. Probabil am si atuul ca nu pot trai si merge mai departe daca nu ma indragostesc constant. Pe langa iubirea aceea fenomenala pe care am ales-o sa ma insoteasca pe viata, ma reindragostesc mereu de soarele, viata, talent, locuri, oamenii, fapte, stari, lucruri si chiar idei.

Ma joc cu nervul fiecarei zile. Il las sa ma tenteze, ii dezvalui putin din ce sunt, poate si din ce astept. El ma tine in suspans, imi da emotii, eu ii soptesc ce vreau si caut. Schimbam des rolurile de idealist si realist. Iar cand nervii sunt intinsi suficient si coarda sensibila e la maxim se produce scanteia. Dupa secundele de flama intensa descopar intotdeauna ca iubesc ziua de azi pentru ca... . Pentru ca gaseste mereu motive simple ca sa imi fure cate un zambet.

Desi a fost o zi trista si inchisa azi cred ca m-a cucerit sunetul cald al ploii marunte. Azi sigur m-am indragostit de perseverenta si calmul ploii.

In fiecare dimineata o iau de la capat cu alta zi. Nu stiu daca vreau ca eu sa o fac sa ma iubeasca sau incerc cu disperare sa ma inamorez de fiorul ei. Dar imi place...!

2010 grame de dulce amar

Normal si frumos e sa nu arzi nici o etapa. Deoarece fiecare are rolul ei. Si nu am sarit nici peste scrisoarea de bun ramas pentru 2010. O port in suflet de atunci dar n-am avut timp sa o si astern.

2010. Am stat la masa pret de 12 luni cu un prieten drag. Senzatia a fost ca vreau sa scot si imposibilul de la el. Am avut momente in care am uitat ca fiecare an vine cu o misiune. Incercam sa scot de la el mai mult decat putea sa imi ofere. Dar bland si bun mi-a daruit tot ce avea pentru mine intr-o maniera unica si fabuloasa. Asa cum nimeni nu o s-o mai faca deoarece nu mai exista un altul ca el. Stiam ca avem de petrecut pret de 12 ipostaze doar. Si cu cat se apropia sfarsitul n-am simtit nici eu, nici el, apasarea ca se termina, disperarea ca nu ne reintalnim sau regretul ca nu ne-am spus tot.

Stia de la inceput ca e efemer. N-a tras de timp si nici nu l-a pierdut aiurea. N-a alergat prea mult dupa cauze sau urmari. S-a concentrate sa imi transmita exact motivatia pentru care a fost ales sa fie 2010. Mi-a urcat sufletul sus pe culmi si mi-a pus alaturi strajeri dragi. Si in clipa potrivita i-a dat drumul in gol. N-a avut nici o clipa disperarea in privire. Eu am avut in gand ca e un ingrat. Mintea mea de blonda s-a gandit ca am cunoscut ceva prapastii la viata mea, ce noroc sa mai cunosc inca una. Conteaza si astea la CV-ul emotional uneori. Sunt ca si cursurile scurte si intense de specializare. Si in caderea libera m-am oprit unde n-am sperat. Am avut socul izbirii frontale de o minune. E mult mai bulversant decat fundul prapastiei. Am intuit ca nu e o minune usor de dus, insa e revelatoare si cu totul aparte.

Ipostaze frumoase au fost multe. Iar acum, cand astern scrisoarea de ramas bun pt 2010 ii pot raspunde sincer si din suflet la intrebarea ce mi-a lasat-o ascunsa in palma. N-am nici un resentiment fata de cei ce mi-au fost dragi in 2010. Le iubesc in continuare frumusetea sufletului, le reneg in continuare partea gri si ascunsa a caracterului. Si ii multumesc Cerului ca atunci cand imi numar prietenii si binecuvantarile nu sunt cifre mari, insa intensitatea lor e debordanta!

Si m-a strans cald in brate pret de cateva secunde bune. Cand l-am privit in ochi, era deja 2011!