Ne ingrijoram atat de mult ca aerul e din ce in ce mai poluat. Si apa. Si atat de rar realizam ca dragostea e la fel de vitala. Dar o inghesuim in cel mai indepartat ungher al vietii insa avem asteptari colosale de la ea.
Am incercat diverse formule de viata, unele mai reusite, altele esecuri incontestabile. Oricat ai incerca sa combini ingrediente pentru un parfum care sa iti faca fiecare zi extraordinara e insuficient. Ceea ce lipseste e lucrul de maxima importanta caruia ii acordam minimum de atentie. Se numeste dragoste si vine de nicaieri, sta plapanda si asteapta sa ii vina randul, insa mereu o aruncam la coada sirului de solutii.
Si intr-o clipa m-am razgandit. Degeaba ma straduiesc ceas de ceas sa fac placuta o zi banala sau infernala. N-o sa reusesc niciodata. Ce-ar fi sa incerc sa ma las sedusa si sa ma indragostesc. La prima vedere, la prima impresie sau daca nu la ultimul ceas. Mi-am propus sa iubesc fiecare zi care vine. Probabil am si atuul ca nu pot trai si merge mai departe daca nu ma indragostesc constant. Pe langa iubirea aceea fenomenala pe care am ales-o sa ma insoteasca pe viata, ma reindragostesc mereu de soarele, viata, talent, locuri, oamenii, fapte, stari, lucruri si chiar idei.
Ma joc cu nervul fiecarei zile. Il las sa ma tenteze, ii dezvalui putin din ce sunt, poate si din ce astept. El ma tine in suspans, imi da emotii, eu ii soptesc ce vreau si caut. Schimbam des rolurile de idealist si realist. Iar cand nervii sunt intinsi suficient si coarda sensibila e la maxim se produce scanteia. Dupa secundele de flama intensa descopar intotdeauna ca iubesc ziua de azi pentru ca... . Pentru ca gaseste mereu motive simple ca sa imi fure cate un zambet.
Desi a fost o zi trista si inchisa azi cred ca m-a cucerit sunetul cald al ploii marunte. Azi sigur m-am indragostit de perseverenta si calmul ploii.
In fiecare dimineata o iau de la capat cu alta zi. Nu stiu daca vreau ca eu sa o fac sa ma iubeasca sau incerc cu disperare sa ma inamorez de fiorul ei. Dar imi place...!
