Am renuntat de ceva vreme sa imi fac planuri. Viata mi le-a rasturnat pe majoritatea si mi-a pus in fata altele mult mai eficiente si mai sclipitoare. Si atunci singurul plan e sa cred in visele mele!
M-am gandit zile intregi daca 2009 merita un bilant. Era normal sa trag niste concluzii. Insa am asteptat frumos, ca pentru orice musafir venit in viata mea (365 de zile, a poposit suficient cat sa ne cunoastem bine), sa iasa pe usa si abia apoi sa imi spun parerea. Nu cred ca e corect sa fac comparatie, deoarece fiecare „musafir ” de genul asta vine de pe o alta ulita si poarta altfel de straie. 2009 a fost unul intelept. N-a avut ochelari sau carti subrat, insa a avut pilde si proverbe ce le-am simtit alergand odata cu mine, prin timp. A fost profesor dur, cu lectii putine insa, dar valoroase.
Am jucat cartea prieteniei pana la ultima fila. Am invatat sa fac diferenta intre simulare si realitate. Intre ipocriti si sinceri, intre snobi si oameni realizati. Am invatat ce e omenia, si ca desi cei mai multi te lovesc cu insulte si defaimari, cand esti OM, asta e confirmarea faptului ca ai un caracter mare si bland („Copiii pietre nu arunca decat in pomii roditori”). Am indurat umilinte, probabil ca sa imi cunosc limita suportabilitatii. Am aflat-o. Am indurat insulte, ca sa aflu cat pot sa tac. Pot mult (daca nu imi pasa). Am inghitit cateva lingurite de snobism, ca sa imi dau seama ca ce am e real, nu e intr-un vis. E palpabil si e pe munca mea. Si a venit timpul sa imi spun si eu lectia invatata. Si atunci, la ultimul examen, am invatat de fapt ce e prietenia.
Am garantat in fata cerului senin si albastru o dragoste care sa raspandeasca in jur bucurie. N-am garantat pentru o bucurie falsa, cum s-a dovedit a fi. Si acum inca mai avem mana intinsa, ca gir, in fata albastrului infinit. Toata viata o sa ramana asa, intinsa. Numai ca cineva ne da cu rigla in palma. Cand or obosi de atata ura, s-or apuca sa bea cupa intelepciunii. Sper!
Am inchis o usa ca sa nu mai aud minciuni si laude efemere, si am deschis un geam. Prin el a patruns muzica. O muzica plina de dragoste, in toate formele ei. Cea mai importanta voce, care se aude si azi...e prietenia (pana la urma cred ca am trecut si la audiobook, sa fiu sigura ca inteleg bine cartea asta a prieteniei). Si asa am descoperit adevarata ei valoare.
Cand a iesit pe usa, 2009 mi-a tras cu ochiul si mi-a zis ca unele persoane o sa ramana toata viata niste „personaje”. Li se dau sanse sa devina persoane, dar le risipesc pe motiv ca is prea putine. Mi-a spus sa intind mana spre „personaje” doar daca ma striga, dar si atunci, sa pasesc numai dupa ce sunt sigura ca au inima plina de iubire, nu de mandrie desarta.
A iesit 2009, si i-a zambit lui 2010 care tocmai intra. Semn ca, sunt pe maini bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu