Cand nu-i alba si nici neagra ziua imbraca haine gri. Degeaba uneori isi pune o mantie pasionala rosie nu vrem sa o vedem altfel decat gri. In zadar ne tipa in timpane ca e albastra din cap pana in picioare si calma, ne incapatanam sa zicem ca e un gri mai bland. Si incearca toate mijloacele ca sa ne convinga ca are culori. Insa ramanem cu gri pe buze... din obisnuinta sau poate din graba cu care ne-am deprins sa catalogam orice.
Sub povara agitatiei cotidiene si mereu intr-o graba spre nicaieri trecem cu privirea peste toate culorile din jur si ne multumim sa constatam sumbru ca avem o zi neagra, o existenta cenusie. Insa la un bilant sincer iese cam asa:
O floare de un violet cald sta in ghiveci si imi zambeste sincer zilnic desi ma aplec in graba asupra ei doar o data pe saptamana. De fiecare data cand imi trec privirea in pripa peste ii promit ca maine stau mai mult cu ea.
Cufundata in ganduri amare imi arunc o privire fugitiva spre un apus de soare superb si din aceeasi graba imi promit ca maine o sa il admir in toata splendoarea. Nu azi, ca am de gasit solutii (multe se dovedesc a fi inutile) la probleme vechi de cand e lumea.
O rutina perversa ma ia de mana de la prima clipire a diminetii si sta lipita de mine pana noaptea tarziu, chiar si dupa ce adorm. Si asa, sub ochii mei copacii isi schimba tinuta, trec la culorile toamnei si imi promit ca maine o sa am timp sa le admir tinuta fabuloasa dar tranzitorie, pana nu ii imbraca iarna monocrom. Desi ma uit des la ei, nu vad spectacolul lor de culori.
Am mintea si sufletul prea incordate ca sa rup mantia cenusie a rutinei si sa vad frumusete de culori ce ma inconjoara si merg la pas cu mine...
Stau in masina in coloana si astept. Viata pare ca iti baga asteptarea pe gat exact in momentele de maxima graba. Si daca tot sunt eu cu mine e numai bun momentul sa rezolv lupta intre ideile mele si ale mele convingeri. Dupa multa vreme azi e ziua in care am reurcat pe tocuri si ma indrept spre o intalnire la care aspectul meu de blonda trebuie sa emane inteligenta si candoare. Cam misiune imposibila. Ma agit in gand incercand sa imi amintesc regulile de echilibristica, rememorez ceva idei de aur pentru o blonda. Analizez fugitiv toate aspectele ce trebuie sa le am in vedere insa un nerv pitic joaca leapsa in capul meu cu cateva idei esentiale. Le tranteste de toti peretii din mansarda si n-am cum sa il opresc. Ba mai umbla si la frunte si pune in garda niste riduri de expresie prin incruntare. Vreau sa ma obisnuiesc cu ideea ca trebuie sa zambesc simplu pentru interlocutori insa e lipsa la apel. Caut zambetul prin toate cotloanele si nici urma de el. O fi parastit coroabia fara sa dea de stire? Fara sa simt???!!! Ahh asta e inca un ghimpe ce se infige in mintea mea agitata. Ma uit la ceas si timpul zboara, eu ma grabesc. Zboara desi toate par a sta pe loc, doar gandurile mele misca ingrijorator de colo colo. Incerc sa reiau lista de „must do it” insa imi amintesc ca nu gasesc zambetul. Ma uit scurt in oglinda si oricat as incerca sa zambesc imi iese o grimasa. Zic sa inspir adanc si sa reincerc. Trag aer ca si pentru o scufundare si privirea mi se impiedica de ... de o raza. Ma mangaie cald pe fata, se joaca cu privirea mea si o urmez. Descopar un apus de soare bland si incantator. Brusc in cap mi se face liniste si ma uit ca hipnotizata la soarele ce pare sfios si da sa se ascunda dupa un deal. Parca are obrajii rosii, imprastie in jurul lui un amestec de culori pe care nu cred ca il intalnesti de 2 ori intr-o viata. Brusc ma gandesc ca sa pun mana pe tehnologie si sa imortalizez asta. Insa atat e de impresionant ca nu ma pot misca. Stau hipnotizata si ma uit fara sa ma gandesc la nimic, doar il privesc si il las totul la mana lui. Il vad cum coboara tot mai mult si se ascunde insa nu are aerul unei despartiri. E jovial si imi inspira liniste, calm si dorinta de a-l regasi si maine. Aproape ca a disparut de tot, insa imi dau seama ca n-a plecat pur si simplu. Mi-a lasat ceva. Un zambet cald. Zambesc... si asta inseamna ca nu m-am pierdut pe drum, inca traiesc, insa simt, inca respir un apus de soare!
De aici incolo totul e relativ. Putine lucruri pot fi mai presus de un apus de soare savurat in mijlocul junglei urbane. O sa intarzii putin insa nu ma mai agit. Stiu ca am un as in maneca ce dezarmeaza si cel mai colturos caracter. Am un zambet rupt din soare! Si mai am si o buna dispozitie ce tine grijile efemere sub cheie.
Daca l-as fi imortalizat i-as fi distrus menirea. Sunt franturi din peisaje pe care daca incerci sa le imortalizezi intr-o poza le ucizi, le iei farmecul prin care respira. Si oricum respira doar pret de cateva minute si doar ca sa iti aduca culoarea in viata si un suras timid pe obraz. Sunt instantanee de suflet pe care rar ne oprim sa le traim, din pacate!
Tu la ce „tablou” te-ai oprit din rutina azi?
