Expresul de... sinceritate!

   Toate excesele sunt daunatoare! Insa cel ce dauneaza cel mai tare este excesul de sinceritate!

   Cand nu ai nimic de ascuns si raspunzi oricand si oricui cinstit la orice intrebare nu te astepta sa creezi o lume mai buna si mai pura.  Asteapta-te ca in orice clipa banalul sinceritatii tale, ajutat de bunavointa interlocutorului,  sa ia forma unui arici ce se rostogoleste grabnic spre tine. Nu face risipa de ace, adica nu e prost sa iti lase vreunul in deget, urca repede la suflet  si te inteapa usor. Abia atunci simti gustul sinceritatii. Amar de doare!

     Se spune ca sinceritatea e pila ce roade ego-ul. Cred ca cei mai rezervati au sufletul cu muchii ascutite. Si te taie ori de cate ori incerci sa te apropii de sufletul lor. Si atunci cand ti-e slefuit sufletul  devine o sfera, care la fel se vede indiferent daca o privesti de sus sau de jos - senin si plin de dragoste si impacat cu tine. Cand franchetea intra in scena insa, ceilalti sunt neimpacati cu tine. Nu suporta ceea ce spui, sau poate curajul tau de a spune. 

    Cand spui ceva neprefacut vorbele au doua sanse. Sa fie auzite, sau sa fie ascultate! Daca se lovesc de zidul auzului poti pune conversatia pe pilot automat, e doar risipa de cuvinte goale. Insa daca se lipesc de suflet si-au atins menirea, fac punte intre doua suflete si inca una trainica. Trist e ca multi aud cu urechile larg inchise, putini asculta cu sufletul deschis.

    Cand nu ai rabdarea, puterea sau dorinta de a percepe nici cele mai banale raspunsuri  la intrebari pe care tu le pui ca interlocutor, e mai bine sa ai curajul de a nu cataloga sufletului ce ti-e pus sincer pe tava!

    Si atunci sa invatam copiii sa fie sinceri in viata? Sau nu? Exista semi-netainuire?

PS. Fiind sincera si naiva pana la capat trebuie sa mentionez ca orice asemanare cu fapte sau persoane reale e pur intamplatoare! E doar un exercitiu de sinceritate!