Prietenia cu Motanu'

   Inca din copilarie mi-am retras ambasadele de amor reciproc de pe terenul pisicilor. Facusem un pact cu ele si s-a destramat in ziua in care Motanu’ copilariei mele n-a inteles ca il strangeam de gat ca sa il deplasez spre bolul cu lapte, nu pentru ca imi starnise negativismul. Aveam cam aceleasi dimensiuni, el  pe lung, eu pe inaltime. Si mi s-a parut nefiresc ca un prieten sa se suprapuna perpendicular peste picioarele mele cand poate sa stea paralel cu mine sa ne privim in ochi. Motanu’  n-a fost incantat de privirea mea sincera. Nici mie nu imi placeau mustatile lui lungi caci imi distrageau atentia de la ochi lui. Degetele mele facusera un colier preaminunat in jurul gatului sau si ne priveam in ochi, ca doi amici vechi ce calatoreau impreuna. Calatoream, ce-i drept, spre bolul cu lapte. Eu atingeam pamantul el mergea in gol. Eu ii vorbeam calm si sincer el era peocupat sa ma imi demonstreze ce forta are.

   Desi eu eram in misiune in slujba unui prieten se parea pare ca el nu pricepuse ce e mana intinsa la nevoie. L a varsta eram apropiati insa nu vorbeam aceeasi limba. Pentru mine miau lung si apasat insemna ca imi indica destinatia. El spunea cu totul altceva. Probabil ca la destinatie ne-am fi spus „pe curand” fiecare in limba lui daca nu intervenea „intamplarea”! A intervenit avocatul lui! Intotdeauna cand intervine justitia oarba se duce pe apa sambetei prietenia!  Cateva secunde racneau la comun, si avocatu si Motanu’ drept pt care n-am inteles nimic si i-am dat drumu ca sa imi pun mainile in sold si sa incep sa imi sustin cauza. Motanu meu plecase grabit la o alta intalnire, avocatu turuia sentinta si eu m-am decis ca nu mai vreau sa ascult. Am plecat in directia opusa. Cred ca m-am si impiedecat de bolul de lapte! Bine macar ca a avut si ala un scop in viata si nu si-a rispit existenta...

   Experienta de viata de pana atunci imi spunea ca ceva nu se potriveste. In zadar l-am cautat pe amicul meu sa il pun sa imi explice, nu l-am mai gasit. Nu intelegeam de ce o intentie buna s-a terminat prost. Intr-un tarziu tot perversa intamplare mi l-a scos in fata. S-a intersectat cu zona mea de interes. Insa de data asta si-a luat masuri. Probabil ghearele ii erau tocite asa ca s-a catarat la inaltime pe o barna si dadea plictist cu labuta peste un manunchi de flori atarnate acolo si uscate de atata nepasare. M-a privit doar o data, scurt si indiferent. Si atunci m-am intrebat: „De ce l-oi fi ales eu sa imi fie prieten? Nu gasesc insa raspunsul si e posibil sa imi fi cazut din buzunar pe parcursul relatiei!”.

   Mi-am continuat devotamentul fata de prietenul meu si din grija fata de el i-am curatat bolul si ma pregateam sa i-l pun la loc. Insa surpriza! Cineva isi amintea ca ma cunoaste si chiar s-a lipit duios de mine. Avea blanita fina si spunea un miau aproape mirific. Mai ca m-as fi aplecat sa il mangai si sa il intreb pe prietenul meu unde a ratacit, insa cum sunt mai impiedecata din fire am cazut in fund langa el. Si pana am facut eu cunostinta cu cimentul si am schimbat complezente Motanu deja era satul de laptele din castron si ma trata cu spatele. Si-a facut plinul si apoi a sarit pe urmarul meu si de acolo mai departe si dus a fost. Era normal sa se sprijine pe mine ca sa sara dincolo ca doar la asta sunt buni prietenii, nu? Mai ales prietenii de care te impiedici si iti stau in cale, trebuie cumva sa ii ocolesti.

   Am concluzionat relativ repede pentru varsta frageda ce o aveam ca prietenia cu Motanu e una de interese comune doar. Dau un castron de lapte si mangai blanita de 2 ori. Apoi gata, n-avem timp sa ne spunem pe unde ne impiedecam  si cum ne-am ridicat. Si am decis instant ca sunt alergica la blanita de felina. N-am mai atins nici macar o pisica! Si cred ca imi permit luxul de a spune ca nici nu imi plac pisicile!

Intamplarea e reala, eu aveam 4 ani iar Motanu' avea 4 kilograme! :)

Ce poti spune cand nu mai e nimic de spus?

   Cand nu mai e nimic de spus esti tentat sa scoti din maneca asul sentimentelor. Insa nu e un atuu garantat. In lumea in care traim sentimentele nu mai reprezinta fondul. Sunt doar fundita de pe cutia frumos ambalata care oricum se da repede la o parte si o arunci cat colo. In alta vreme era suficient sa iubesti pe cineva sau sa simti afectiune. Acum e suficient sa spui un “tin la tine” sec care n-are acoperire in ce simti sau in ce faci. Insa are o valoare ca daca ar primi asa ceva casele de amanet te-ai imbogati intr-o clipa.

    Daca un om nu simte din ce faci si cum faci ceea ce ai in suflet pentru el, atunci e de prisos. Faptul ca pentru cineva iti pun viata pe “hold” si fugi aproape de Cercul Polar ca sa aduci un cristal de gheata ca ar racori o problema care arde e similar cu a bea jumatate de pahar de apa cand te plictisesti si altceva nu iti vine in minte… Te dezarmeaza total.  Si ce ai putea sa faci? Cand in fata ta ai un paun ce pana mai ieri era de inaltimea ta. Dar acum si-a umflat penele si desi e o poza de viata rara iti spune ca toate culorile din lume sunt in coada lui. Si curcubeul tau in care crezi e gol. Te uiti in zare si pare ca nici urma de curcubeu, ce sa mai vorbim de culori. Atunci cand crezi sincer in ceva stii clar ca nu dispare! Si cu atat mai mult sa dispara pe nedrept! Oricat de minunat ar fi un paun nu are puterea seductiei necesara ca sa coboare idealul tau sub picioarele lui. Ai putea sa il privesti sincer in ochi insa degeaba. Esti pe un teren unde nimic nu mai are valoarea normala si unde nu poti spune nimic, caci s-au terminat vorbele.

   Si atunci ii poruncesti  tacerii sa se faca statuie si o lasi in locul tau. O lasi sa admire in nestire coloritul nespus de frumos al paunului iar tu fugi spre curcubeu. E idealul pe care nimeni nu ti-l poate lua. Asa cum nimeni nu iti poate fura ce simti, ce daruiesti si nici fuga pana la Cercul Polar. Posibil doar sa o faca altul in locul tau, insa daca acel altul n-a fost l-a momentul oportun acolo sau n-a simtit sa fuga in nestire pana la ghetari ramai cu ce ai iubit si pentru cine ai alergat.

   Si daca ai face un monton de lucruri doveditoare pentru cineva sigur o sa fii surprins ca l-ai omis exact pe cel mai important. Care e acela? Nu se stie, nu conteaza, doar lipseste unul la numaratoare. Si cred ca nici numarul  nu e cunoscut, se stie doar ca e infinit minus unu!

   Iar daca prin ce simti si prin ce faci nu poti transmite nimic cuiva nu spera atunci ca o sa o faca cuvintele. Pentru ca se termina si ele intr-o buna zi. Obosesc si ele sa duca ce simti si la destinatie sa sa se transforme in ce n-ai facut sau ce-ai facut si ti-a iesit prost!

   Iar atunci cand lasi tacerea de garda nu inseamna ca totul incremeneste. In timpul asta dansezi, zambesti, traiesti si iubesti. O sa se rastoarne singura atunci cand valorile se repun in drepturi!