miercuri, 15 decembrie 2010

Istoria mea

     Atunci cand te opresti in viata sa te odihnesti o clipa, daca intorci capul, vezi un fir. Si nu e ce ai facut sau ce ai avut....e ce ai simtit! Cel putin istoria mea din asta se compune: din fiecare clipa in care m-am simtit iubita, cand m-am simtit indragostita, cand am simtit uimire, elan, deznadejde, emotie, pasiune, certitudine dar si dezamagire.

    Si ieri am mai scris un paragraf din istoria mea. Cred ca se fac vreo 20 de ani (da, blondele imbatranesc mai greu ca nu pricep mereu trecerea timpului :D) de cand nu m-am mai intalnit cu sentimentul asta. Am dat nas in nas cu strada mea, a copilariei mele, inzapezita ca si atunci! Si pentru vreo cateva minute m-am simtit in acelasi loc din povestea de iarna a copilariei mele. Numai ca de data asta nu imi doream sa fiu mare, ci cat mai mica cu putinta. Ningea linistit si sub picioare imi scartaia zapada! Probabil copilul din mine isi savura portia de incantare ca rasplata pentru lunga vreme in care a stat ascuns! 

    Si asta e o gura de oxigen pur pentru sufletul meu ce mai are ceva urme de spini. Inca mai dor, dar cu timpul orice rana se vindeca.  Si nici n-as vrea ca dezamagirea asta sa mi-o sterg din istorie pentru ca tin sa imi aminteasca mereu de puterea oamenilor de a fi rai, de a spune si a face rau cuiva fara ca acel cineva sa le fi facut rau vreodata(ca doar nici o fapta buna nu ramane nerasplatita)! E o putere fantastica a oamenilor si pacat ca nu folosesc aceeasi forta si cand e vorba sa faca bine! Toti traim sub acelasi soare dar nu toti avem acelasi orizont!

   Asta insa nu ma impiedica sa ma bucur de fiecare clipa, sa exploatez la maxim fiecare pas din calatoria asta numita viata si sa ma bucur zi de zi de ceea ce sunt, de ceea ce am si de ceea ce fac pentru cei de langa mine! Si mai ales de fiecare minune mai mica sau mai mare ce mi se intampla! Sunt si minuni ce ti se dau mici si pe masura ce te insotesc in viata devin tot mai mari, astea sunt cele ce merita pagini intregi din istorie! :)

  

Niciun comentariu: