Incotro, Pisicuta Zambareata?

   "Pisicuta Zambareata, incepu Alice, n-ai vrea sa imi spui si mie pe ce drum sa o iau ?" "Asta depinde de locul in care vrei sa ajungi." (Alice in Tara Minunilor)

   Ai senzatia ca stii clar cum arata si unde e locul in care vrei sa ajungi. Dar oare e suficient? Degeaba stii care e capatul labirintului. Nu te ajuta in a alege calea.  Cand esti la rascruce de drumuri in zadar te urci pe un bolovan mare, e la fel ca si de pe pamant. Toate cararile se pierd in aceeasi zare.Si atunci cum sa stii incotro sa o iei?

   Provocarile le primesti impachetate frumos. Nu stii niciodata ce e in interior. Si intotdeauna trebuie sa spui daca le accepti sau nu inainte sa le deschizi. E ca un bonus de la viata, insa nu stii daca te arunca inainte sau inapoi. Nu conteaza cat e de mare e cutia, inauntru poate fi ceva de 10 ori mai greu, sau poate ceva mult mai usor decat praful. Ele se plimba prin fata ta, sau tu te plimbi prin jurul lor... Cert e ca esti obligat sa alegi provocari, altfel inseamna sa bati pasul pe loc, sa risipesti talentul ce ti-a fost dat. Esti de multe ori piesa de esenta in puzzle-ul altuia, trebuie sa ii dai macar lui sansa de a duce la bun sfarsit misiunea, daca de incercarea ta nu iti pasa.

   Si dupa ce accepti, cutia se deschide. Aici incepe lupta ta cu tine. Pana la urma dincolo de ce inseamna provocarea, ca sa o implinesti e necesar si sa lupti tu contra increderii tale. Simti ca poti sa o faci, stii si cum! Dar iti iese? Degeaba ai citit in carti cum se paseste pe marginea prapastiei, niciodata nu ti se specifica acolo cat de apasat sa calci. Inaintezi  ferm, privesti abisul in ochi, ii zambesti si ii spui ca... e doar un pas din miile pe care ti-e dat sa le faci!

   Si daca esti la rascruce de drumuri conteaza doar unde iti doresti sa ajungi. Indiferent pe ce carare apuci, daca urmezi cu incredere ce ai in minte si in suflet, acolo ajungi... cu 100 de pasi ori chiar cu 1.000. Diferenta de pasi se transforma in experienta, mai apoi in incredere, se imbraca in curaj si te invaluie atunci cand te pregatesti sa alegi o noua provocare.

   Pentru fiecare incercare reusita trebuie sa platesti un pret. Uneori iti pierzi prieteni, alteori timp, poti ramane fara bucati din suflet sau poti sa-ti pierzi zambetul. Si increderea poate fi tribut si sa te paraseasca . O lege a firii spune insa ca in lumea asta nimic nu se pierede, nimic nu se castiga... totul se transforma. In ce, Pisicuta Zambareata?

Friendly - hard or easy way

   E greu ca doi oameni sa mearga unul langa altul in viata fara sa se tina de mana. Cand am auzit prima data asta, m-am uitat lung la cine mi-a spus-o si am zis doar atat: ehhh! Si nu-i de-a dreptul greu, e extrem de dificil.

   In momentul in care intri in viata unui om si treci dincolo de cele 5 minute de complezenta, accepti tacit o relatie cu el. Nu conteaza ca e de prietenie strasnica, amicitie superficial, colegialitate sau chiar o relatie el-ea. Dar viata e parsiva si nu ne da contractul si termenii fiecarei prietenii la inceputul ei . Daca ar fi asa cine ar mai batatori cararile ratacirii? Probabil ne-am inghesui toti pe drumul bun si cred ca soarele, daca ar vedea atata bunatate, nu s-ar mai lasa dus spre apus si am avea zi eterna. De asta cred ca trebuie sa ratacim, ca sa aiba si noapte senzatia ca e regina.

   Deci viata nu ne da termeni si conditii. Nici macar lanterna sa le cautam. Si asta pentru ca stie ca avem suflet, si inca ce lucrare minunata e sufletul asta, simte si ce inca nu e uneori! Cand te implici intr-o legatura simti destul de repede care sunt reperele, care sunt marginile cararii pe care ai ales sa mergi in doi. Si apoi urmeaza suficient de repede o prima statie. In cazul in care ti se pare ca e prea mult praf pe carare, poti sa opresti la prima si sa cotesti dreapta sau stanga. Ai suficient timp si indicii ca sa socotesti daca merita sa faci pasi la unison. Multi coboara la prima si cotesc, dau in alte carari, lasa locul liber pentru un alt personaj si alt inceput. Daca insa ai trecut de prima si intri usor in cadenta, nesilit, atunci iti asumi un raport variabil.

   Sa mergi in acelasi ritm nu presupune o cursa de alergare. Inseamna sa ai forta sa simti cand cel din dreapta a obosit si fara sa intrebi, sa reduci pasi ca intr-o plimbare lina. Inseamna ca atunci cand observi obstacolele atent presarate in calea voastra sa spui zambind “unu, doi, …si la trei sarim impreuna!”. Inseamna sa spui mai putin “eu” si mai mult “tu”. Inseamna sa iti tii defectele in palma (nu de alta, dar sa nu le pierzi, ca greu se recupereaza)  si sa nu ai nici o clipa senzatia ca nu sunt in siguranta. Nu inseamna sa traiesti altfel, nici sa fii altfel decat ceea ce esti... trebuie doar sa spui totul exact asa cum ai vrea sa ti se spuna! Pana la urma nu degeaba tonul face muzica.

   In viata unui om intri cand vrei, dar iesi abia cand te scoate el. Poate tu te-ai plictisit de cararea lui si iesi, experimentezi o alta strada. Insa nu inseamna ca el te inlocuieste. Poate pastra o viata locul liber, in speranta ca din greseala macar, mai poposesti odata pe acolo. Poate el se rataceste din nestiinta si apuca directia gresita, insa merge cu inima inainte ca te gaseste dincolo de fiecare colt. Natura ne-a desenat cararile si ne-a dat sufletul ca sa stim sa le urmam. Probabil ca sa poti fi partas cuiva pe cararea prieteniei trebuie sa iti asculti sufletul intru-totul!

  Cand  tii pe cineva de mana, e mai simplu deoarece cand vrea sa se rataceasca nu ii dai drumu din mana sau alegi probabil sa mergi impreuna cu el pe cararea ratacita, ca atunci cand se intoarce sa nu fie singur si dezamagit!. Cand vrei tu sa pleci si incerci sa te desprinzi de el iti da drumu la o mana, dar te prinde usor cu cealalta.

   Ehhh, e greu sa mearga doi oameni pe aceeasi carare fara sa se tina de mana. ..

 

Lectia cu surprize!

   Mereu m-am temut de surprize. Probabil primisem multe neplacute. Si cred ca viata a zis ca e momentul sa imi schimbe conceptia! Si inca in ce mare fel! Ca sa invat lectia mi-a dat sansa sa fiu in acelasi context de ambele baricade! Si surprinsa si complice! Greu de crezut insa nu la fel de greu de realizat. E clar ca intotdeauna te bucuri mai mult de un fapt venit ca supriza, decat daca e anuntat. Cand e anuntat cazi in patima ratiunii excesive si iti imaginezi si analizezi si iti pregatesti totul in cap, sa nu fie nimic la voia intamplarii. Si atunci unde mai e farmecul a ceea ce simti? Cum mai lasi sa iasa la suprafata ceea ce ai instant in suflet? Si pana la urma asta e pretul surprizelor. Sa primesti ca rasplata primul zambet sincer izvorat din adancul sufletului. Daca as avea acum de ales intre a primi ceea ce am trait ca surpriza, sau anuntat totul din timp...as prefera de 1000 de ori surpriza!  

   E o stare de bucurie cu ingrediente speciale, e ceea ce ramane in timp si e unul din momentele ce iti definesc varsta reala, si anume momentele ce nu le-ai trait degeaba. Desi probabil pare ca ai trecut usor peste bucuria de a fi surprins placut, ceea ce iti lasa in suflet nu trece intr-o ora, nici intr-o zi. E un izvor de energie si optimism si bine ce te insoteste o vreme. Si cred ca izvorul asta nu seaca in timp, ci din pacate noi il acoperim dupa o vreme cu rutina. Insa cand simti ca nu mai poti, e suficient sa il scoti la suprafata, retraiesti totul si devi, daca nu mai puternic, macar mai vesel si zambitor, ceea ce in lumea din jur nu e deloc de neglijat.

   O data ce primesti ceva e neaparat sa dai mai departe. Altfel ceea ce ai primit pierde putin din stralucire. De asta am ajuns si in postura de complice! E tot o lectie de la viata! E un capitol mai bine zis deoarece cuprinde mai multe lectii. Prima e comunicarea si inspiratia de a pune la un loc idei si oameni diferiti. Comunicare nu inseamna doar sa transmiti un mesaj. Comunicarea presupune conlucrare, inseamna sa impletesti o coronita cu 10 maini, din care doar 2 ale tale. Si sa fie uniform impeltita.  Patru tipuri de personalitate, din 4 colturi opuse cu 4 viziuni diferite trebuie sa ajunga la un consens... nu comun, ci un consens intuit dat de a 5-a personalitate. Ca sa poti surprinde un om cred ca intai de toate trebuie sa ii cunosti sufletul, si abia mai apoi rutina zilnica. Pragul primei lectii desi pare inalt e usor de trecut. Trebuie doar sa vrei sa asculti si sa vrei sa vezi si altfel lumea. E mult mai simplu intr-adevar sa iti sustii viziunea proprie ca fiind cea mai buna. O cunosti si e mai comod sa vrei sa o continui si in spatiul altora. Insa e bine ca uneori sa te mai uiti la ceea ce pare clar cu ochiul liber si din prisma altor viziuni. Poti avea surpriza sa fie mai placut si chiar mai bine!

   Daca ai invatat sa comunici e esential sa inveti si emotia. Tot ce conteaza si are valoare in lumea asta are un fir unic de emotie. Pana si o frunza ce cade din pom e un gest pierdut daca in suflet nu iti produce un tresalt mic. Si cand te pregatesti pentru o surpriza cred ca ai de 5 ori mai multe emotii decat personajul central. Ai emotii pentru ce faci, dar in aceeasi masura si pentru tine.  Si punctul culminant cand cortina cade si iese la iveala fapta reala – e momentul in care simti ca ai trecut dincolo de linia fericirii. Surprizele cu diverse lucruri materiale sunt frumoase, da nici pe departe nu au aroma celor in care cineva se bucura sa te vada. Doar sa te vada in fata lui, ca esti real si esti acolo, pentru el! Asta o simti de putine ori in viata si atunci cand se intampla ai tine cu dintii de clipele acelea.  Si de asta cred ca iti raman in suflet atat de adanc impregnate, pentru ca dureaza cateva secunde insa sunt atat de intense ca desi pasesti pe pamant ai senzatia ca iti fug norii de sub picioare.

   Clipele in care simti ca si sufletul expira si inspira adanc bucurie sunt posibile numai daca toate “ingredientele” pe care le pui sunt la fel de pretioase ca si scopul in sine (cine se ocupa de delicatese stie ce importanta are fiecare mireasma J). Am stat si am rasfoit putin lista cu ingrediente:

-Am dat peste tenacitatea, optimismul si veselia unei fiinte pentru care nu exista munti de nemutat din loc. N-ai cum sa ramai la acelasi nivel cand o intalnesti. Obligat te muta mai sus, pe scara optimismului si a increderii.

-In aceeasi lista am regasit eleganta, blandetea  si intelepciunea de a vedea dincolo de aparente. Modestia si spiritul ei impaciuitor te fac sa cobori intr-o clipa de pe vulcanii nervilor  gata sa erupa. Si are ceva din Cenusareasa: se transforma dintr-o fiinta cu rabdare multa intr-una cu rabdare infinita.

-Pe pagina urmatoare am descoperit o frumusete mirifica. Frumusete care vine din adancul sufeltului si la care te poti uita vreme lunga ca tot mai frumoasa ti s-ar parea ca e. Si e invelita intr-o sfiala usoara din care scoate capul din cand in cand cate un zambet cald, oglinda a unui suflet sincer. 

-Nu poate lipsi din lista o privire sincera si un suras venit tocmai din adacul interior. Un zambet delicat prezent mereu, indiferent de soare sau ploaie, o privire senina si o atitudine aleasa. Toate iti povestesc despre fragilitatea unei fiinte care e mai puternica decat 5 uriasi la un loc.

-Ca orice reteta nu are lipsa din compozitie sare si piper. Doua elemente care dau gust vietii. Se pun in cantitati mici, pentru ca sunt esente tari. Desi pare ca sunt neglijabile, aduc o aroma aparte pe care nu o poti inlocui cu nimic altceva. Un simt al umorului destept si un spirit de aventura legate strans de o sensibilitate deosebita.

   La asa combinatie de suflete nu poti decat sa ramai mut de uimire, sa admiri si sa speri ca iti pot ramane in preajma o vreme lunga. Si pana data viitoare... ma inclin!