Mereu m-am temut de surprize. Probabil primisem multe neplacute. Si cred ca viata a zis ca e momentul sa imi schimbe conceptia! Si inca in ce mare fel! Ca sa invat lectia mi-a dat sansa sa fiu in acelasi context de ambele baricade! Si surprinsa si complice! Greu de crezut insa nu la fel de greu de realizat. E clar ca intotdeauna te bucuri mai mult de un fapt venit ca supriza, decat daca e anuntat. Cand e anuntat cazi in patima ratiunii excesive si iti imaginezi si analizezi si iti pregatesti totul in cap, sa nu fie nimic la voia intamplarii. Si atunci unde mai e farmecul a ceea ce simti? Cum mai lasi sa iasa la suprafata ceea ce ai instant in suflet? Si pana la urma asta e pretul surprizelor. Sa primesti ca rasplata primul zambet sincer izvorat din adancul sufletului. Daca as avea acum de ales intre a primi ceea ce am trait ca surpriza, sau anuntat totul din timp...as prefera de 1000 de ori surpriza!
E o stare de bucurie cu ingrediente speciale, e ceea ce ramane in timp si e unul din momentele ce iti definesc varsta reala, si anume momentele ce nu le-ai trait degeaba. Desi probabil pare ca ai trecut usor peste bucuria de a fi surprins placut, ceea ce iti lasa in suflet nu trece intr-o ora, nici intr-o zi. E un izvor de energie si optimism si bine ce te insoteste o vreme. Si cred ca izvorul asta nu seaca in timp, ci din pacate noi il acoperim dupa o vreme cu rutina. Insa cand simti ca nu mai poti, e suficient sa il scoti la suprafata, retraiesti totul si devi, daca nu mai puternic, macar mai vesel si zambitor, ceea ce in lumea din jur nu e deloc de neglijat.
O data ce primesti ceva e neaparat sa dai mai departe. Altfel ceea ce ai primit pierde putin din stralucire. De asta am ajuns si in postura de complice! E tot o lectie de la viata! E un capitol mai bine zis deoarece cuprinde mai multe lectii. Prima e comunicarea si inspiratia de a pune la un loc idei si oameni diferiti. Comunicare nu inseamna doar sa transmiti un mesaj. Comunicarea presupune conlucrare, inseamna sa impletesti o coronita cu 10 maini, din care doar 2 ale tale. Si sa fie uniform impeltita. Patru tipuri de personalitate, din 4 colturi opuse cu 4 viziuni diferite trebuie sa ajunga la un consens... nu comun, ci un consens intuit dat de a 5-a personalitate. Ca sa poti surprinde un om cred ca intai de toate trebuie sa ii cunosti sufletul, si abia mai apoi rutina zilnica. Pragul primei lectii desi pare inalt e usor de trecut. Trebuie doar sa vrei sa asculti si sa vrei sa vezi si altfel lumea. E mult mai simplu intr-adevar sa iti sustii viziunea proprie ca fiind cea mai buna. O cunosti si e mai comod sa vrei sa o continui si in spatiul altora. Insa e bine ca uneori sa te mai uiti la ceea ce pare clar cu ochiul liber si din prisma altor viziuni. Poti avea surpriza sa fie mai placut si chiar mai bine!
Daca ai invatat sa comunici e esential sa inveti si emotia. Tot ce conteaza si are valoare in lumea asta are un fir unic de emotie. Pana si o frunza ce cade din pom e un gest pierdut daca in suflet nu iti produce un tresalt mic. Si cand te pregatesti pentru o surpriza cred ca ai de 5 ori mai multe emotii decat personajul central. Ai emotii pentru ce faci, dar in aceeasi masura si pentru tine. Si punctul culminant cand cortina cade si iese la iveala fapta reala – e momentul in care simti ca ai trecut dincolo de linia fericirii. Surprizele cu diverse lucruri materiale sunt frumoase, da nici pe departe nu au aroma celor in care cineva se bucura sa te vada. Doar sa te vada in fata lui, ca esti real si esti acolo, pentru el! Asta o simti de putine ori in viata si atunci cand se intampla ai tine cu dintii de clipele acelea. Si de asta cred ca iti raman in suflet atat de adanc impregnate, pentru ca dureaza cateva secunde insa sunt atat de intense ca desi pasesti pe pamant ai senzatia ca iti fug norii de sub picioare.
Clipele in care simti ca si sufletul expira si inspira adanc bucurie sunt posibile numai daca toate “ingredientele” pe care le pui sunt la fel de pretioase ca si scopul in sine (cine se ocupa de delicatese stie ce importanta are fiecare mireasma J). Am stat si am rasfoit putin lista cu ingrediente:
-Am dat peste tenacitatea, optimismul si veselia unei fiinte pentru care nu exista munti de nemutat din loc. N-ai cum sa ramai la acelasi nivel cand o intalnesti. Obligat te muta mai sus, pe scara optimismului si a increderii.
-In aceeasi lista am regasit eleganta, blandetea si intelepciunea de a vedea dincolo de aparente. Modestia si spiritul ei impaciuitor te fac sa cobori intr-o clipa de pe vulcanii nervilor gata sa erupa. Si are ceva din Cenusareasa: se transforma dintr-o fiinta cu rabdare multa intr-una cu rabdare infinita.
-Pe pagina urmatoare am descoperit o frumusete mirifica. Frumusete care vine din adancul sufeltului si la care te poti uita vreme lunga ca tot mai frumoasa ti s-ar parea ca e. Si e invelita intr-o sfiala usoara din care scoate capul din cand in cand cate un zambet cald, oglinda a unui suflet sincer.
-Nu poate lipsi din lista o privire sincera si un suras venit tocmai din adacul interior. Un zambet delicat prezent mereu, indiferent de soare sau ploaie, o privire senina si o atitudine aleasa. Toate iti povestesc despre fragilitatea unei fiinte care e mai puternica decat 5 uriasi la un loc.
-Ca orice reteta nu are lipsa din compozitie sare si piper. Doua elemente care dau gust vietii. Se pun in cantitati mici, pentru ca sunt esente tari. Desi pare ca sunt neglijabile, aduc o aroma aparte pe care nu o poti inlocui cu nimic altceva. Un simt al umorului destept si un spirit de aventura legate strans de o sensibilitate deosebita.
La asa combinatie de suflete nu poti decat sa ramai mut de uimire, sa admiri si sa speri ca iti pot ramane in preajma o vreme lunga. Si pana data viitoare... ma inclin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu