E greu ca doi oameni sa mearga unul langa altul in viata fara sa se tina de mana. Cand am auzit prima data asta, m-am uitat lung la cine mi-a spus-o si am zis doar atat: ehhh! Si nu-i de-a dreptul greu, e extrem de dificil.
In momentul in care intri in viata unui om si treci dincolo de cele 5 minute de complezenta, accepti tacit o relatie cu el. Nu conteaza ca e de prietenie strasnica, amicitie superficial, colegialitate sau chiar o relatie el-ea. Dar viata e parsiva si nu ne da contractul si termenii fiecarei prietenii la inceputul ei . Daca ar fi asa cine ar mai batatori cararile ratacirii? Probabil ne-am inghesui toti pe drumul bun si cred ca soarele, daca ar vedea atata bunatate, nu s-ar mai lasa dus spre apus si am avea zi eterna. De asta cred ca trebuie sa ratacim, ca sa aiba si noapte senzatia ca e regina.
Deci viata nu ne da termeni si conditii. Nici macar lanterna sa le cautam. Si asta pentru ca stie ca avem suflet, si inca ce lucrare minunata e sufletul asta, simte si ce inca nu e uneori! Cand te implici intr-o legatura simti destul de repede care sunt reperele, care sunt marginile cararii pe care ai ales sa mergi in doi. Si apoi urmeaza suficient de repede o prima statie. In cazul in care ti se pare ca e prea mult praf pe carare, poti sa opresti la prima si sa cotesti dreapta sau stanga. Ai suficient timp si indicii ca sa socotesti daca merita sa faci pasi la unison. Multi coboara la prima si cotesc, dau in alte carari, lasa locul liber pentru un alt personaj si alt inceput. Daca insa ai trecut de prima si intri usor in cadenta, nesilit, atunci iti asumi un raport variabil.
Sa mergi in acelasi ritm nu presupune o cursa de alergare. Inseamna sa ai forta sa simti cand cel din dreapta a obosit si fara sa intrebi, sa reduci pasi ca intr-o plimbare lina. Inseamna ca atunci cand observi obstacolele atent presarate in calea voastra sa spui zambind “unu, doi, …si la trei sarim impreuna!”. Inseamna sa spui mai putin “eu” si mai mult “tu”. Inseamna sa iti tii defectele in palma (nu de alta, dar sa nu le pierzi, ca greu se recupereaza) si sa nu ai nici o clipa senzatia ca nu sunt in siguranta. Nu inseamna sa traiesti altfel, nici sa fii altfel decat ceea ce esti... trebuie doar sa spui totul exact asa cum ai vrea sa ti se spuna! Pana la urma nu degeaba tonul face muzica.
In viata unui om intri cand vrei, dar iesi abia cand te scoate el. Poate tu te-ai plictisit de cararea lui si iesi, experimentezi o alta strada. Insa nu inseamna ca el te inlocuieste. Poate pastra o viata locul liber, in speranta ca din greseala macar, mai poposesti odata pe acolo. Poate el se rataceste din nestiinta si apuca directia gresita, insa merge cu inima inainte ca te gaseste dincolo de fiecare colt. Natura ne-a desenat cararile si ne-a dat sufletul ca sa stim sa le urmam. Probabil ca sa poti fi partas cuiva pe cararea prieteniei trebuie sa iti asculti sufletul intru-totul!
Cand tii pe cineva de mana, e mai simplu deoarece cand vrea sa se rataceasca nu ii dai drumu din mana sau alegi probabil sa mergi impreuna cu el pe cararea ratacita, ca atunci cand se intoarce sa nu fie singur si dezamagit!. Cand vrei tu sa pleci si incerci sa te desprinzi de el iti da drumu la o mana, dar te prinde usor cu cealalta.
Ehhh, e greu sa mearga doi oameni pe aceeasi carare fara sa se tina de mana. ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu