luni, 2 noiembrie 2009

Inventar la sentimente

 Sunt 2-3 strazi mari in viata pe care nu poti pasi daca nu faci un inventar al convingerilor inainte. Numai ca niciodata nu o sa le gasesti pe rafturi asezate in ordine. Sentimentele mereu alearga si zburda pe langa tine, plutesc, roiesc si tremura in jurul tau. Ca sa poti sa le atingi si pret de o secunda sa le tii in mana pentru a le analiza, trebuie sa te uiti adanc in ochii constiintei tale. 

 Se nasc  ca stelele, din sclipiri de speranta, iar cand nu mai au stralucire coboara usor si se aseaza in amintiri... Nu le poti invata din carti si nici nu le poti tine cu forta in jurul tau. Poti doar sa le tii mai aproape sau mai departe de sufletul tau.  

 Si atunci cand faci inventarul, vocea interioara e taisul care merge adanc si dureros, taie sforile si trimite departe, in negura uitarii, sentimentele ce te dor. Si bunatatea doare, si modestia,  dragostea cel mai rau dintre toate.  Dezamagirea e gustul amar ce te cuprinde atunci cand ceva doare.

 Dezamagit de prieteni, de fapte, de lumea ce te inconjoara, pui capul in pamant si promiti ca nu te mai urnesti spre iluzii desarte. Dar in cea mai adanca dezamagire salasluieste  secretul elanului de a merge mai departe. Abia atunci rasuna glasul vocii interioare. Glasul ei suna mereu a speranta si convingere. Credinta ca data viitoare iti tii la inaltime sentimentele, sa nu mai poate fi atinse atat de usor. 

 Indiferenta si ignoranta sunt mici de inaltime. Desi umbla mereu cu scara dupa ele, sa ajunga sa atinga idealuri blande, cad mereu. Si atarna atat de greu in sufletul celui ce le poarta, incat bate pasul pe loc, inchipuindu-si de fapt ca alearga intr-o lume de vis.

 Inaltimea la care roiesc  sentimentele o stabilim noi. Si tine strict de inteligenta, de puterea de sacrificiu si de experienta dobandita din dezamagiri. Ce nu te omoara, te face mai puternic!

 Atunci cand isi pierd stralucirea si isi gasesc locul in amintire, trebuie sa te asiguri ca s-au stins. Daca raman intr-o incandescenta slaba, exista riscul sa te arda ori de cate ori te plimbi pe strada cu amintiri...


Niciun comentariu: