Increderea are flori albastre

Soarta iti deseneaza jucaus o raza subtire de lumina. Trebuie sa stii cand sa o urmezi indeaproape si cand sa o lasi sa mearga in urma ta ca sa iti acopere spatele. Trebuie sa ai incredere. Incredere in tine si in ce e in jur. Daca mergi  hotarat in directia gandurilor tale, nimic nu te poate opri. Iar ca povara sa nu para asa greu de dus o poti sprijini usor pe umerii increderii. Intai de toate, increderea in tine.  

Sunt fiinte care isi cauta scopul in jungla. Si desi nu au nimic de care sa se sustina, cred cu tarie in ei, in capacitatea de a descoperi culmile arborilor inalti. Tot ce au la indemana e increderea in sine, nereala si neloiala, dar e liana ce ii transporta usor si fara sa atinga pamantul, dintr-un luminis in altul. Urca nitel si la inaltimile spre care tind, dar nu raman mult timp acolo. Calatoria lor are halte prestabilite si admira doar ce li se ofera, in trecere pe langa culmi pe care nu pot poposi. Nu pot gusta din savoarea urcusului. Le lipseste cu desavarsire perceptia aceasta.

Si privind la astfel de exemple, te simti de doua ori mai norocos deoarece pe langa talentul si flerul de a urma calea corecta spre inalturi, te deplasezi pe propriile picioare. Stabile si pline de incredere in sufletul si mintea ce la clauzeste. Incredere in tine, in tot ce reprezinti si loialitatea lor deplina. E reciproca nazuinta, si mintea se lasa dusa de picioare, si ele se lasa purtate de iscutinta. Si desi pare mai anevoios drumul, ajungi la destinatie, ba urci negresit in arborii vanjosi si dupa ce te infrupti din panorama vie vazuta de sus, cobori sigur, pe picioarele tale. Cobori ca sa continui drumul; sa poti sa inaintezi si sa te inalti si mai sus.

Increderea in altii se gaseste mai mult prin frunzele experimentate de pe jos, decat in cele lucioase si atragatoare de pe sus. Increderea isi deschide florile in vietile greu incercate. Le recunosti dupa zambet si dupa culorile vii nestrese de timp. E o floare rara ce are nevoie de doi gradinari clipa de clipa. Daca n-o rasfata deopotriva amandoi ,se rataceste. Doar o data se pierde.....si apoi , singura fiind, se ofileste intr-o clipa. Se cucereste greu, ai grija unde o asezi in viata ta!

Daca socotesti ca te tin picioarele, urca! Sigur o sa vezi privelistea pe care doar ti-o imaginezi!

Increderea are flori albastre:  imprumuta cutezanta de la cer si infinitul de la mare.

Bal cu aroma zglobie

Inainte de intalnire simti tot, dupa….probabil simti totul!

Zicem ca ultimii 100 de metri sunt dificili de urmat. Ei bine, rar ne gandim la ultimii 10. Cand vezi si ai in mana ce ai sperat, dar te mai desparte ambalajul… Deja patrunde usor aroma si nu mai poti decat sa te lasi condus. N-ai sanse sa pierzi firul, desi in principal nu vezi ce urmeaza, doar simti. Se arata si forma, si culoarea si nici nu iti dai seama cand ai trecut deja granita celor 10 m ramasi….esti deja in mijlocul situatiei. Cand deschizi cutia cu surprize, trebuie doar sa ajuti usor capacul, restul se intampla de la sine.

Intalnirea cu un parfum e ireala. Nu iti poate zice nimic, desi iti sopteste atat de multe. Sta in fata ta, iti arata tot ce poate si te invaluie naucitor intr-o prima sarutare. Ai zice ca a dat totul din prima. Ei bine, te  imbratiseaza dulce, dar nu te duce intr-un decor de vis. Te acapareaza usor usor si dincolo de prima impresie incepi sa simti forta cu care te stapaneste.  Bland in aparenta, gratios si lin, insa intens, pasional si viu in esenta.

Se atinge de tine, te adaptezi cu prima impresie, insa totusi la fiecare clipa isi schimba mireasma.Dintr-o data simti ca ceea ce era departe si nedescoperit e acolo, in vecinatatea ta, te atinge chiar . Si iti intareste convingerea ca  iubesti mai intens, mai fierbinte…totul!

Odata atins de mana ta acolo ramane. Pleci sa vezi locuri, oameni,  fapte, toate au o alta viziune acum. Nu doar se simt altfel, dar te fac altfel. I just can’t stop loving you, just can’t stop loving you… on and on… se tine scai de tine si nu mai poti da inapoi. Ai adus aproape o lume fantastica si simti ca face parte din viata ta!  Change my world definitely, change my words too.

Probabil ca dragostea e raspunsul…!

*Intalnirea  e cu “Bal a Versailles” -  un parfum ce straneste dragosta in toate formele si intensitatile ei…

 

Ce ai si nu vrei, ce speri si n-ai sa ai…

Clipa de clipa dam si primim. Unii fac troc. Altii doar asteapta. Putini insa invata sa daruiasca, pe deplin.

Am primit viata ca pe un dar de mare pret. Primul si cel mai fabulos dar ce ti se da . Apoi se adauga altele menite sa impresoare si sa netezeasca calea. Noi le transformam in spini. Primim multe, insa le sortam incorect. Iar de dat mai departe, cosul ala e mai mereu gol.

 Multi dau din inertie, ceea ce nu ne le e de folos. Sau dau exact ce primesc, nimic mai mult, ca sa nu para fraieri! E un troc onest, dar lipsit de satisfactii. Lipsit tocmai de esenta ce face diferenta. Vad viata ca pe un schimb si scorul ramane mereu o remiza trista.

 Altii doar astepta. Se intreaba de ce darurile lor sunt atat de mici si de putine. De cele mai mult ori in pachetele mici se ascunde chintesenta care face miracole. Nu se obosesc sa le deschida, sunt cu ochii spre altele mai mari, care intarzie intotdeauna. Dar nu se asterne praful pe ele. Miracolul face calatoria lor sa mearga mai departe, spre alte vise, alte aspiratii, alte bucurii…

 Putini aleg insa sa daruiasca tot ce au. Si intotdeauna viata lor e plina. De satisfactii, de realizari, de bucurii. Au inteles ca atunci cand dai, nu pierzi, ci castigi. Daca vrei sa  ai parte pe deplin de ceva, trebuie sa simti in adancul sufletului implinirea lui. E deplina abia atunci cand o imparti cu ceilalti. Niciodata nu poti pierde sau nu ti se poate fura ceea ce daruiesti! Cand intalnesti astfel de oameni, care mai intai impart in jur, si abia apoi isi gusta partea, ai descoperit comori! Poti doar sa ii rasplatesti cu dragoste, admiratie, respect si un buchet din cele mai alese si curate ganduri!

 Mereu vrem ce nu avem. Dar nici cu coada ochiului nu privim la ce detinem. Ne punem sperante desarte in idealuri marete si inselatoare si asteptam o viata intreaga sa se intample. Traim o amagire continua stand insa in picioare pe sacul plin cu bucurii. Le calcam in picioare ca sa ajungem mai sus, sa inaintam mai repede.  Urcam in graba scari imaginare infinite, cu mainile infipte in buzunarele adanci…si goale. Acolo,  prafuit si plictisit e raspunsul. E cheia pe care doar cei ce ating abisul si se inalta o pot intelege. Cu mana intinsa si privirea atintita spre “ceva”, uitam sa cautam intai in noi implinirea.

 Poti avea tot ce iti doresti, trebuie doar sa vrei cu adevarat 

 

De ce ploua mai mult decat ninge?

Daca ai curaj sa dai norii la o parte sigur gasesti soarele. Niciodata nu o sa poti misca un nor doar cu un deget. Presupune intai de toate sa il lasi sa se descarce, sa il asculti, sa il mangai cu un gest dulce, sa incerci sa te ridici la inaltimea lui  si abia mai apoi sa il rogi frumos sa te lase sa treci spre Soare!

Fiecare picur de ploaie are un sunet al lui, unic si irepetabil. Cad doar acele sunete pe care in zilele cu soare nu avem timp sa le auzim. Nu cad simplu, aleg sa se atinga de pamant ca sa prinda glas. Glas ce sopteste lin o dorinta neimplinita. Dorinte pe care noi le aruncam spre cer in speranta ca devin realitati. Realitati pe care le dorim cu ardoare, fara sa stim cert ca sunt bune si demne de urmat. Se intorc  doar cele pe care le vrem in zadar. Din egoism, nestiinta sau prea multa ambitie.

Uneori ninge. Fulgii de zapada plutesc usor si coboara domol. Nu mai au greutatea nazuintei neimplinite. Nu au sunete. Au un cor de clopotei care marcheaza discret cate o speranta realizata! Ating usor clopoteii argintii si sunetul cristalin ii transforma in fluturi albi. Coboara si se astern cuminti, transformand totul din gri in alb. Astern o pagina noua, curata, pe care sa ne continuam povestea, idealurile si implinirile…

Si peste toate astea de fiecare data apare soarele. Sterge ploaia, ne mangaie dezamagirea si imblanzeste gerul. Da stralucire fulgilor de nea, ne inalta bucuria implinirii! Si ne incalzeste sufletul, sa avem curaj sa spunem “te rog, lasa-ma sa ajung la Soare…”

Cei care n-au zapada n-au vise de implinit? Ba au! Si multe se implinesc senin. Insa nu au confirmari asa de frumoase ca noi!

 

Dulce asteptare

De obcei din clipa cand aflii ca urmeaza sa se intample, nu mai poti sa iti smulgi gandul de acolo. Totul se masoara raportat la cat mai ai de asteptat.  Un ceai, o plimbare, un film sau o noapte nu fac decat sa umpla atmosfera pana atunci.

Ora normala se dilata si in multe clipe ai senzatia ca cineva lasa cortine si ridica obstacole, ca sa simti la maxim totul. Unele sunt inchipuiri, altele reale. Face parte insa din parcurs.

Am asteptat de multe ori in viata, si poate intr-o clipa se suprapun 2-3 asteptari, dar culmea, nici una nu e la fel. Par a face un arc peste acelasi timp, sunt paralele, dar niciodata nu merg in acelasi pas.

Nu cred ca asteptarea in sine e dificila, ci noi o facem. Zeci de scenarii, sute de replici, exersat de zambet in oglinda sau chiar filosofii expuse, toate pentru o clipa doar. Prima clipa. Scanteia care porneste focul!

Astepti o persoana, un fapt, o dorinta arzatoare, dar cand astepti o aroma…? Tot ce stiai pana atunci a disparut…  S-a risipit scenariul, au tacut remarcile… Nu iti poate strange mana calduros, nu te poate privi in ochi, nu poate schita un zambet de bun gasit, nu poate fizic nimic…..POATE insa sa te invaluie intr-o imbratisare calda, mai fierbinte decat orice vis… Intr-o secunda te poarta in timp pe strazi neumblate si iti arata oameni si locuri dragi, care desi in umbra, iti stau mereu aproape.  Poate sa iti spuna multe si desi nu il vezi, il simti impregnat deja in existenta ta. E o scanteie unica ce ramane in amintire ca un punct de plecare, un alt mod de a cunoaste si de a fi aproape….de cineva! Un parfum ce intotdeauna o sa iti reinvie sentimentul...

Inainte de intalnire simti tot, dupa….probabil simti totul!

To be continued…

Prieten iscusit!

Parca am ajuns iar in acelasi loc. O toamna ce-si intra in drepturi chiar daca nu o asteptam. E doar senzatia de acelasi loc, practic toate s-au schimbat.

 Timpul schimba multe:  florile de pe camp, copacii, norii, ideile, infatisarea, sentimentele si chiar si soarele. Il schimba uneori cu unul trist ce plange cu lacrimi de ploaie. Dar oare poate schimba si sufletul unui om? Il poate face din rau, bun? Sau din amar, dulce?

De multe ori se spune ca timpul e cel mai bun aliat. Pentru ca merge cu noi la pas si tace?Sau pentru ca o ia inaintea noastra si ne indeamna sa ne tinem dupa el? Si totusi, noi alergam dupa idealuri, iar ele alearga prin timp.

E un prieten nici bun, dar nici rau. Estompeaza durerea, incet si sigur. Cand insa te bucuri, e alaturi de tine, dar zboara pe repede inainte! 

E un critic care intotdeauna iti scoate in fata neasteptatul. Iar daca improvizezi, se pricepe de 10 ori mai bine decat tine!

E un calendar! Se bucura ca il intoarcem fila cu fila, de la amintirile din trecut, la sperantele din viitor. Sarim insa peste ceea ce e cel mai de pret! Prezentul! ACUM, sau poate niciodata!

De ce sa lasam fila de azi sa zaca in timp ce ne plimbam prin grijile viitorului sau prin carbunii amintirilor? Unii din ei inca pot arde! Asadar, sa ne bucuram de ce e azi, acum, in clipa asta! Si daca tot ne bucuram, nu strica si un zambet sincer, din inima!

O zi fara sa zambesti e pierduta. Hai sa ii zambim si poate il induplecam! Timpule, nu fi hain…!

Pitipoanca intelectuala...

Pana la urma nu esti  pitipoanca doar daca folosesti colantii ca sa areti muschii neformati de pe gambe, sau sa iti pui desuurile la vedere desi esti imbracata cu vreo 3 straturi de haine. Cred ca poti fi si o “pitipoanca intelectuala” daca desi te imbraci binisor, capul tau duce mai putin decat ai tu habar ca stii sa gandesti.

Tipul asta de individe sunt de obicei printese in lumea lor. Au cele mai inteligente idei, au raspunsuri care mereu incep cu “eu” sau “mie” si intotdeauna exista cineva care nu le inghite din invidie. La prima vedere se imbraca bine, ai putea spune chiar decent, insa au grija ca intotdeauna decolteul generos sa fie la inaintare. Daca un “buna dimineata” spus suav cu o voce mieroasa nu rezolva nimic, atunci sigur interlocutorul simte o dimineata buna cand trece cu privirea peste bustul generos.

Si totusi “a fi pitipoanca la creier” inseamna sa te dai cine nu esti, sa te crezi ce nu poti sa fi si desi esti pe culmea cea mai inalta si nu mai exista alta treapta (in lumea ta), vrei sa ajungi mai sus.

Degeaba ai idei bune daca nu stii sa le exprimi. Degeaba vrei sa ii spui cuiva ca iti e drag daca il alinti cu scarba. Degeaba declarativ vrei sa faci fapte bune, daca invidia si rautatea din tine intind mai bine  arcul.

Acum nu stiu ce e de dorit mai bine: o pitzipoanca pe care sa o ghicesti din prima dupa unghile ce intra in incapere inaintea ei si stralucesc mai ceva ca soarele la Ecuator… sau pe cea bine asortata dar cu idei putine si fixe. Daca ai nesansa sa te observe, cea din prima categorie se tine scai de tine pentru ca ori trebuie reinoita garderoba, ori trebuie refacut machiajul, sau chiar siliconul…si daca nu ai neaparat lichiditati, poate ai relatii sau idei bune de urmat. A doua categorie pare soft insa e mult mai josnica. Daca pari gazda perfecta pentru un parazit intelectual, atunci musai sa se lipeasca de tine si dupa ce e adanc infipta in viata ta incepe sa-ti vorbeasca in limbajul colorat  al jignirilor fara cauza, ca tu sa ii raspunzi si sa isi exerseze astfel expresiile limitate din vocabularul propriu! Expresii de “diva” (mai degraba o prescurtare a divanului pe care se cocoatza ca sa para macar fizic la inaltime) cu fitze, care in timp ce indoapa ciorba de cartofi sustine ca gusta caviar cu sampanie.

Poti incerca sa starpesti stratul asta de exemplare coborand  la nivelul lor explicandu-le cu creionul pe hartie de ce nimic nu-i mai greu de iertat decat meritele altuia. E o solutie de incercat, dar nu are garantia reusitei!

Da rezultate insa sa le privesti superior si sa le vorbesti in tacere!

 

 

Sunt doamna, deci exist!

A fi domn e o intamplare, a fi om e lucru mare. Folclorul are raspunsuri si la intamplarile vietii moderne.

“Doamna, sunteti  fermecatoare!” Dincolo de apelativ exista substanta. Toti am avut sansa sau nesansa ca in viata asta sa cunoastem doamne care in loc de esenta ce sustine acest statut au indesat multa hartie mototolita ca sa para pompos si coloana vertebrala a moralitatii sa para dreapta. Doamne astea ies mereu in evidenta, si-ar scrie pe frunte chiar, daca lumea nu ar fi atat de obosita de reclame stridente.

Pana la urma de unde vine statutul? Din inteligenta? Din sentimente? Din maritis? Din ceea ce reprezinti ca OM? Raspunsul cred ca depinde de etajera pe care iti duci existenta. Cu cat etajera e mai apropiata de sol, cu atat mai multe doamne o populeaza. Hai sa o punem pe seama raului de inaltime!Cu cat e mai ridicata stacheta, tot mai mica densitatea de doamne pe metru patrat.

Observ in jur tot mai des o specie. Specie care se extinde tot mai mult si care e din ce in ce mai stridenta! N-ai cum sa nu o vezi, deoarece odata ce a pus stiloul pe registrul civil de la primarie, i se intipareste pe fizionomie statutul dobandit prin maritis. Si in poza cu semnatura de riogare, zambetul ei  transpune spre eternitate: da, sunt doamna. Nu se stie ce a fost intai: dragostea, dorinta de a imbraca rochia de mireasa, sau sentimentul de a ti se adresa societatea cu doamna! Probabil, specia asta defineste dragostea ca fiind un amalgam din toate astea, insa in cantitatea cea mai mica se pune sentimentul, ca sa nu altereze restul ingredientelor.

Au casta lor si e greu de patruns in ea daca nu ai aceleasi principii de guvernare a vietii. Daca nu cersesti cu disperare ca dupa nunta oamenii sa ti se adreseze cu doamna, daca nu ai pretentia ca cersetorul tau preferat, pe care il miluiesti zi de zi, sa stie ca ai devenit doamna si sa se conformeze in adresare, n-ai nici o sansa. Ca sa fii admisa trebuie sa crezi cu tarie in asta si sa te adresezi prietenelor tale bune cu “Mai vrei zahar in cafea, doamna”, “Ce ai mai gatit azi, doamna?”, “Doamna, ce esarfa minunata porti azi”, “Doamna, vrei sa iesim la o plimbare?”.

Exista sinonime ca jupaneasa, madame, cucoana, dama, signora. Pentru specia asta, sinonimele sunt peiorative. Probabil, daca ar iesi din globul de cristal in care isi duc existent fals colorata in roz, ar vedea ca, de-a dreptul dezgustator e tabloul in care ele isi zugravesc viata…..de doamna!

Doamnele reale isi duc existent obisnuita si discuta principia la un ceai cu indulcitor. Mai ca ai jura ca sunt firi obisnuite, dar totusi le tradeaza ceva! Observi, de bun simt, ca au o tinuta care iti fura ochii prin eleganta si simplitatea cu care o poarta! Observi ca, daca pune un banut in mana unui om napastuit, ii strange mana in pumnul ei, fara sa astepte multumirea cu titlu nobiliar in coada. Nu specifica niciodata ca vrea o salata pentru ca e la cura de slabire, o vrea pentru ca e sanatoasa.  Face shopping cu aceasi gratie si acelasi interes si la mall, dar si in outleturi!

Doamna de la 1900 cred ca ar apasa butonul de panica intai, si mai apoi pe cel de teleportare, daca ar avea sansa sa vada ce s-a ales de invatamintele ei, duse din generatie in generatie! S-a ales ….telefonul fara fir!

Desi m-am maritat, raman o lady! E numa buna etajera asta, ai loc de respirat pe ea!