Daca ai curaj sa dai norii la o parte sigur gasesti soarele. Niciodata nu o sa poti misca un nor doar cu un deget. Presupune intai de toate sa il lasi sa se descarce, sa il asculti, sa il mangai cu un gest dulce, sa incerci sa te ridici la inaltimea lui si abia mai apoi sa il rogi frumos sa te lase sa treci spre Soare!
Fiecare picur de ploaie are un sunet al lui, unic si irepetabil. Cad doar acele sunete pe care in zilele cu soare nu avem timp sa le auzim. Nu cad simplu, aleg sa se atinga de pamant ca sa prinda glas. Glas ce sopteste lin o dorinta neimplinita. Dorinte pe care noi le aruncam spre cer in speranta ca devin realitati. Realitati pe care le dorim cu ardoare, fara sa stim cert ca sunt bune si demne de urmat. Se intorc doar cele pe care le vrem in zadar. Din egoism, nestiinta sau prea multa ambitie.
Uneori ninge. Fulgii de zapada plutesc usor si coboara domol. Nu mai au greutatea nazuintei neimplinite. Nu au sunete. Au un cor de clopotei care marcheaza discret cate o speranta realizata! Ating usor clopoteii argintii si sunetul cristalin ii transforma in fluturi albi. Coboara si se astern cuminti, transformand totul din gri in alb. Astern o pagina noua, curata, pe care sa ne continuam povestea, idealurile si implinirile…
Si peste toate astea de fiecare data apare soarele. Sterge ploaia, ne mangaie dezamagirea si imblanzeste gerul. Da stralucire fulgilor de nea, ne inalta bucuria implinirii! Si ne incalzeste sufletul, sa avem curaj sa spunem “te rog, lasa-ma sa ajung la Soare…”
Cei care n-au zapada n-au vise de implinit? Ba au! Si multe se implinesc senin. Insa nu au confirmari asa de frumoase ca noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu